Ceai, cultFeea

Cândva
Aterizează fiecare dragon, fiecare liliac.
Indiferent prin câte limbi și străzi a trecut.
Cândva ajunge la un sfârșit.
Zborul

prin amurg și seară.

Acesta, din 29 septembrie:
Un zbor spontan, rapid, abia repetat.
Dar cu texte și imagini, în principal, de pe acest blog.
Cu un ghid skyzoid.

Video: Andrei Alexandru Burcea

Cu artă sonoră-DJ. Și cu o limbă traducândă în românește, încântătoare.

Video: Andrei Alexandru Burcea

Cu teatru radiofonic și cu actori, umbre prinse de camera cronicarului orașului.

"Hero von Sacrow", finalul piesei de teatru radiofonic cu un video de Paula Schneider. Mai multe informații pe You Tube

Ce bucurie. 

Iar și iar pot dansa umbrele acestui oraș. Indiferent dacă cei care dau umbrei umbra sunt profesor universitar sau filoloagă.   

Cel mai inteligent loc de aterizare pentru toate umbrele de lilieci-dragoni-bufnițe în Brașov în orice caz: Tipografia. 

Unde lampa de pe tavan le e o plută de zbor mare cât camera, schizofrenicilor dansatori, stoc pentru soarele amurgului.    

Și unde peretele chiuvetei explică lumea, ăhm, noaptea.

Dar nu numai umbra nopții are aici un loc de dor.

Dansatoarea umbră P.A.B. în seara precedentă evenimentului din 29.09, la un colț mai departe. Și „dor", în stânga de tot.

Ca, feea cea bună este toată ziua aproape. Sau nu, fiica ei cea creativă. Deja dimineața pe laptop. Prizele așteaptă, apa decorată vine împreună cu cafeaua, și să tipărești, ai voie într-o Tipografie.

Evenimente cu o bandă lată de la poeți skyzoizi până la „Politics of Playground" (5 2017). Și mereu muzică multă, din Brașov, și din alte părți. 

Mai plină de magie decât feea cafelei este aici feea ceaiului. Umple o întreagă carte de povești, cu și pentru fiecare dragon, fiecare liliac, fiecare șoarece - capitole potrivite.
(O mie și una de capitole de sortimente de ceai? Nu, dar peste o sută.)

Și în fiecare săptămână și o masă tradițională a lumii, cumva. Nu numai printre eroinele gropii cu nisip B(erlin) și B(rașov). (Detaliu din expoziția „Politics of Playground" de Alina Floroi și Juliane Rettschlag) 

Dacă liliacul barman-iță și liliacul bar-man par, de la atâta cult, puțin bufnițo-aroganți, uneori; cine ar putea să le ia asta în nume de rău.

Dacă oricum, are gust bun, de la bar și de la bucătărie. Și dacă de cele mai multe ori arată în cap și în inimă total altfel, decât cred unii, basta.

Tricou la geamul T. Sursă: facebook.com/tipografia.brasov

Oricum, oamenii-Cultugrafia sunt diferiți, dar uniți.
Cu tricou cu identitate de grupă, sau fără.

Chiar și acest spirit al umbrei, la două colțuri mai departe, știe: Fii aici. Sau: Fii aici.
Cine știe. Poate și: Fee aici.

Jos tencuiala, aici limba

Plăci ca aceasta atârnate în viața elevilor și pentru elevi, nu se mai găsesc de mult în Criț. Cele mai mândre au fost duse în muzee. Alte rânduri, multe, sunt erodate, înmuiate, văruite. 

Umbre ale cuvintelor vechi de zeci, sute de ani. Pereții din spatele lor se crapă, se sfărâmă, se fac praf. Umbra pleoapelor rănilor deschise în jurul ochilor umezi în adâncime. 

Ruină a școlii elementare germane din Saschiz

Când curge funingine din ușița de la sobă ca saliva unui bătrân, târziu după cină.
Când pictează straturile uitate ale tapeților picturi.

În rest, nu mai e nimic aici. Sau?
Se mișcă ceva, pe undeva?
Niciodată din nou. Ba da. Ușor, repede.

Timp? Păr de stafii?
Sperieți, dar și –
O coamă de cal. Un picior de cal. Fornăit.
Și în apropiere, rufe nepăzite peste gard, care arată, că undeva aici locuiește și cel care adună fânul, călărețul. 

Alte școli elementare mai vechi, nu au nici măcar acest înțeles schimbat.
Mii de case stau părăsite.
Îngheață, ies în evidență. (Se ofensează?) Sau sunt prea triste pentru așa ceva. 

Și totuși, nu schimbă nimic:
Timpul școlilor elementare de la sat din România a trecut. Ca timpul satelor săsești transilvănene, cu puține excepții.
Chiar dacă în aceste sate casele, școlile, bisericile, bisericile fortificate, grajdurile, mai stau, în mare parte, în picioare.

Casă cu Blues și câine. August 2017, Criț, județul Brașov

Fosta școală elementară în Criț 

Nu, nu din toate casele triste, goale, ale României, se auzea înainte germană. Dar în nenumărate.

Câți cetățeni români care au în acte „naționalitate: germană” au plecat? 300 000, 400 000, mai mulți? Depinde, dacă vrem să numărăm din timpul de după cel de-al doilea Război Mondial, încărcat de blestem și fugă. Sau începând cu anii petrecuți pe drumuri pline de aventuri, ani în care a început răscumpărarea din partea RFG. Și bineînțeles, cea mai mare emigrare în masă mai ales din părți ale Transilvaniei și din Banat, a început din 1990, din regiuni în care minoritatea germană era decisivă.

Restul, l-au făcut legile contradictorii. Expropieri, drumuri ale statului ciudat de strâmbe, bogate în obstacole.

Iar acum, tocmai că ruginesc și jelesc. Turnuri, porți, case.

Panou pentru protejarea monumentelor, la sat (aici, în Criț)

Dar totuși, există viață în continuare.
Există culori, există Da și Nu.
Și copii. 

Întâlnire în Criț, august 2017

Mulți vorbesc deja, în funcție de proveniența lor, mai multe limbi. Un cadou în sine.
Și dacă sunt mai mari, copiilor li se predă. Chiar dacă nu ajunge la toți, din păcate.
Predarea... în diferite limbi, aproximativ. Și germană. Chiar și în sate ici colo, odată săsești, în clasele primare. 

Elevi brașoveni + actori în Criț, 8 2017

Și în orașe ca Brașov, Sighișoara, Sibiu există pe lângă grădinițele de limbă română, maghiară, engleză și cele de limba germană și școli în limba germană, până la liceu, inclusiv.


Cel mult unul, doi copii per generație mai vorbesc și acasă germană.
Dacă.
Iar și iar, este de ajuns pentru teatru.

Teatru în limba, pe limba germană. 

… În română limbă reprezintă și limba străină, dar și organul musculos ce se află în cavitatea bucală, pe germană Zunge.