Jos tencuiala, aici limba

Plăci ca aceasta atârnate în viața elevilor și pentru elevi, nu se mai găsesc de mult în Criț. Cele mai mândre au fost duse în muzee. Alte rânduri, multe, sunt erodate, înmuiate, văruite. 

Umbre ale cuvintelor vechi de zeci, sute de ani. Pereții din spatele lor se crapă, se sfărâmă, se fac praf. Umbra pleoapelor rănilor deschise în jurul ochilor umezi în adâncime. 

Ruină a școlii elementare germane din Saschiz

Când curge funingine din ușița de la sobă ca saliva unui bătrân, târziu după cină.
Când pictează straturile uitate ale tapeților picturi.

În rest, nu mai e nimic aici. Sau?
Se mișcă ceva, pe undeva?
Niciodată din nou. Ba da. Ușor, repede.

Timp? Păr de stafii?
Sperieți, dar și –
O coamă de cal. Un picior de cal. Fornăit.
Și în apropiere, rufe nepăzite peste gard, care arată, că undeva aici locuiește și cel care adună fânul, călărețul. 

Alte școli elementare mai vechi, nu au nici măcar acest înțeles schimbat.
Mii de case stau părăsite.
Îngheață, ies în evidență. (Se ofensează?) Sau sunt prea triste pentru așa ceva. 

Și totuși, nu schimbă nimic:
Timpul școlilor elementare de la sat din România a trecut. Ca timpul satelor săsești transilvănene, cu puține excepții.
Chiar dacă în aceste sate casele, școlile, bisericile, bisericile fortificate, grajdurile, mai stau, în mare parte, în picioare.

Casă cu Blues și câine. August 2017, Criț, județul Brașov

Fosta școală elementară în Criț 

Nu, nu din toate casele triste, goale, ale României, se auzea înainte germană. Dar în nenumărate.

Câți cetățeni români care au în acte „naționalitate: germană” au plecat? 300 000, 400 000, mai mulți? Depinde, dacă vrem să numărăm din timpul de după cel de-al doilea Război Mondial, încărcat de blestem și fugă. Sau începând cu anii petrecuți pe drumuri pline de aventuri, ani în care a început răscumpărarea din partea RFG. Și bineînțeles, cea mai mare emigrare în masă mai ales din părți ale Transilvaniei și din Banat, a început din 1990, din regiuni în care minoritatea germană era decisivă.

Restul, l-au făcut legile contradictorii. Expropieri, drumuri ale statului ciudat de strâmbe, bogate în obstacole.

Iar acum, tocmai că ruginesc și jelesc. Turnuri, porți, case.

Panou pentru protejarea monumentelor, la sat (aici, în Criț)

Dar totuși, există viață în continuare.
Există culori, există Da și Nu.
Și copii. 

Întâlnire în Criț, august 2017

Mulți vorbesc deja, în funcție de proveniența lor, mai multe limbi. Un cadou în sine.
Și dacă sunt mai mari, copiilor li se predă. Chiar dacă nu ajunge la toți, din păcate.
Predarea... în diferite limbi, aproximativ. Și germană. Chiar și în sate ici colo, odată săsești, în clasele primare. 

Elevi brașoveni + actori în Criț, 8 2017

Și în orașe ca Brașov, Sighișoara, Sibiu există pe lângă grădinițele de limbă română, maghiară, engleză și cele de limba germană și școli în limba germană, până la liceu, inclusiv.


Cel mult unul, doi copii per generație mai vorbesc și acasă germană.
Dacă.
Iar și iar, este de ajuns pentru teatru.

Teatru în limba, pe limba germană. 

… În română limbă reprezintă și limba străină, dar și organul musculos ce se află în cavitatea bucală, pe germană Zunge. 

N rucsac adevăr, înalt ca norii

Ah, orașul și toate împrejurimile lui pline de istorie și legende și mituri. Numele vor să povestească negreșit, se întind, ridică mâna și strigă ca elevii plini de zel, imediat ce sunt citite și privite. Kronstadt. Siebenbürgen, Erdély, Transilvania. Cel puțin, vor să povestească despre regi, cetăți, procese, despre pomi, păduri, despre înălțimi de uriași și adâncuri de rădăcini, despre înainte și în spate. Și doar cu o mică privire aici, împrejur și pretutindeni, în afară arată mult mai multe.

Nișă de tragere a bisericii fortificate din Prejmer - Unesco, în apropiere de Brașov, cea care printre cetățile impresionante din Transilvania iese remarcabil în evidență

Ce bine, că există unii, care privesc în afară, supraveghează profesional.

Și astfel de – extratereștrii? Soldați? Nu, oamenii de la televiziune – au pornit pe un drum lung în vară, din vestul Germaniei spre Transilvania. Privesc, așa spune titlul seriilor de reportaje, joviali, înspre lume: peste ceea ce văd, sau cel puțin, peste ceea ce arată, se ridică drapelul: minunat (Wunderschön). Mulțumiri, WDR; pentru curajul înspre ochelarii albaștri ca cerul. Mulțumiri cu un pont de difuzare: azi, duminică, 10.09., ora 20:15 (ora WDR), sau în reluare, dimineața devreme și la prânz în data de 17 septembrie, sau online: "Geheimnisvolles Siebenbürgen  -  Reise in eine andere Zeit" (Transilvania plină de secrete – călătorie în alt timp).

În plus, un mini-making-of a ceea ce s-a filmat în Brașov:

Cu, de exemplu, smerenie disciplinată în fața luminii soarelui și a camerei de filmat. (Și față de cei ce construiesc măști pentur poze.)

Cu interes pentru munții din apropiere și casele istorice. 

Lângă Biserica Neagră: Oamenii de la televiziune, arhivarul. Și: Honterus, în stânga. El stă anul acesta pe un piedestal deosebit, de sărbătoare. În curând va fi timpul.

Interes pentru învățături vechi dar și pentru învățători. 

Focusul este asupra Pieței Brașovului: vechea Casă a Sfatului, care este astăzi muzeul de istorie și porumbei și turnul catedralei ortodoxe

Cu dorința pentru împământenire și pentru zbor la înălțime.  

Dar și cu uimire, de exemplu față de archivarul T.S., al cărui discurs, jovial, despre Brașov, reușește să curgă mai repede decât ar putea un regizor sau un moderator să îl îmblânzească. 

...Și apoi „Minunata" - figură Stefan Pinnow și figura Forumului Demokrat German din Brașov - Thomas Șindilariu

La toate acestea, rucsacul de pe umeri nu este niciodată uitat. „Minunat" apare acest rucsac de un roșu strident în reportaj, mai des decât un nor oaie pe un cer minunat. Și pe lângă cel care-l poartă, are și el fani: pentru că poate fi câștigat și pentru că este într-un fel o figură de televiziune.

 

Adevăratul fan însă, îi onorează și pe cei din spatele camerei de filmat. În cele din urmă, ei sunt cei ce cară aparatele, care prind imaginile în rucsaci și mai mari, prin țară. Și prind cu ele adevărul adânc ca rădăcinile și înalt ca norii. Uneori.  

Aleluia înalt ca norii în biserica fortificată din Prejmer

Aplauze pentru seri românești de vară

Încă se mai întinde, încă mai vrea ceva, vara românească, transilvăneană, brașoveană. Chiar dacă va trebui să plece, chiar dacă începutul meteorologic de toamnă vrea să îi poruncească asta. Cum cânta odată Tamara Danz "Dieser Sommer liegt im Sterben" ("Această vară stă să moară"). Și Rilke, mai degrabă o viață de om: "Herr: es ist Zeit. Der Sommer war sehr groß." ("Doamne; e timpul. Vara a fost foarte mare.")
Dar încă trăiește vara, încă n-a terminat recolta. Încă mai funcționează ceasurile solare, ca cel curbat teribil de pe vechea, tocmai sărbătorita, biserică evanghelică din Bartolomeu.

Încă au mireasmă și încă respiră nopțile.

Street-Food Festival până în noapte, târziu, la poalele Tâmpei, 27 august 2017

Uneori cu un chef de viață nemărginit, alteori creative, până la marginea pădurilor.

Pentru care, aici, la sfârșit de august, cântec și aplauze:
Cu privirea unei seri de vară peste oraș, peste dealurile cerului nopții, peste lumina casei sfatului, peste fantoma cetății și peste istorie, peste, bine camuflata, Biserică Neagră (ca noaptea).
Și cu finalul scurt metrajului "Cântă", din 2016, al maghiarului Kristóf Deák, demn de văzut, arătat la poalele Tâmpei în cadrul Caravana Filmelor Next.

Ovăzul sălbatic

Trebuie să fie dură întinderea și vremea sa; ovăzului i-a plăcut, după cum se povestește: câtorva sate și câmpuri și dealuri în județul Brașov și în județul învecinat, Mureș, le-a plăcut în țara ovăzului..

Ca aproape pretutindeni în Transilvania și aici: mulți au venit cu secole în urmă, au construit, au devenit mai mulți și apoi, mult mai târziu, au plecat în număr mare. Unii venau înapoi, alții rămâneau, umplând câteva din multele case goale. Și din nou, alții , vin cel puțin pentru orele văratice, zile sau săptămâni, vin pentru prima oară, sau revin după ani de zile, cu mașini mai bune ca înainte.

Iar în mașinile noi este loc...
Doruri de acasă, speranțe, persoane care ajută sunt aduse vara în sate, corturi de petrecere, scene și cultură...

E frumos, când nu petrec numai cei deja ajunși, ci și sașii de vară, și sătenii de primăvară-toamnă-iarnă care stau unii lângă alții pentru câteva ore, la ringuri de dans și la cozile scurte de la mâncare.
Deși, vizitatorii de rând nu văd nimic din oaspeții de onoare, cum ar fi Președintele României Klaus Iohannis sau întemeietorii fundațiilor Peter Maffay sau Michael Schmidt. Doar polțiste sau controale la intrarea în sat. – Și bineînțeles corturile de mâncare și scenele aduse aici.

Pe o scenă, seara: :

"Frau Nachtigall, kleines Vögelein, willst du mir nicht mein Eigen sein?  ---  Wie soll ich dir dein Eigen sein. Ich bin ein klein Wildvögelein." (Doamnă privighetoare, pasăre mică, nu vrei să devii a mea? –Cum să devin a ta? Sunt o pasăre mică, sălbatică. N.t.: cântec popular săsesc)
Singurul cântec în limba germană în concertul cvartetului Acker. Iar totul ce zboară prin șura bisericii fortificate, decorată cu un văl de dor, este atât de impresionant, pâlpâitor, dur ca vremea ovăzului.
Cei patru din cvartet, cântă și în alte conjuncturi, mult jazz în limba engleză, funk, muzică din lumea întreagă. Vocalista și basistul sunt frați, născuți în Brașov, sași din Transilvania. Cântă la întâlnirile de acasă a celor răspândiți în toate vânturile lumii dar și în cluburi din București, în biserici sau la festivaluri europene.
Și, poate că Translivania, ca în vremurile istorice trecute, este și astăzi prea sălbatică pentru a deveni a cuiva...? Măcar pe durata unui cântec, în Criț, într-o seară furtunoasă, la finalul săptămânii Haferland din 2017 (n.t.: numele festivalului Haferlandwoche = ´săptămâna țării ovăzului´)

Minut de vis, între timp

Bolero of Human Rights

Speranțe mari, verde mic

Trifoi, tulpini, păpădie. Un gazon nu prea englezesc. Dincolo, cu un trafic destul de aglomerat, Sirul Ludwig van Beethoven și în spate, ca un polițist în trafic, îngust în umeri, statuia compozitorului fostului imn românesc (și a celui albanez). Dincoace de gazon, numele ei, ca pomii din jur, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere der Universitatea Transilvania din Braşov. Primăvara strălucește pe fațada de galben palid a facultății.

Și totuși, ceva este altfel.

Trifoiul, tulpinile, păpădiile, primesc un nou pod, și mda, un covor verde.

Să ai statul asupra ta, trebuie så fie înălțător.

Și să ai statul asupra ta, necesită nu în ultimul rând, răbdare. O grămadă.

Timp de așteptare ca pentru ascultarea-creșterii-firului-de-iarbă.

Dar și, o neajutorare lipsită de efort, aparent.

O priză de Memento Mori.

Sau smerenie.

Grație, străduință.

Și apoi …

Așa întâmpină gazonul.

Și apoi, chiar pășește pe covorul verde: statul.

Sau totuși Președintele. (Al patrulea din stânga.) Pomișorul pe care îl plantează, îi ajunge poate doar până la genunchi. Dar tulpinii și trifoiului le apare înalt ca o cupolă. Și odată va deveni un stejar, un pom important, chiar și în România (încă) bogat împădurită.

Președintele nu are obligații, ca de exemplu de a se opri cu gesturi mărețe pentru un cadou simbolic.

Klaus Johannis, a fost profesor de fizică, apoi primar în Sibiul ce s-a dezvoltat cu succes în acest timp. Un sas din Transilvania, care în ciuda statutului de minoritar, a reușit să ajungă în 2014 Președinte. Urmărește lucruri mărețe.

A câștigat respectul multor români, chiar dacă sau deoarece uneori pare dintr-o bucată. – Incoruptibil, se spune, cu principii clare, cu valori însemnate ce le are în vedere. Așa este și acțiunea Plant for the Planet. Simbolic, pentru un viitor mai bun (numai pentru pădurile României exploatate legal sau illegal) se va planta în această zi de 22 mai, pomișorul cu numărul două miloane allein in Rumänien. La cel cu numărul de un milion, a fost prezent Prințul Charles.

Trifoiul, tulpina, păpădia s-au îndoit, și cât de repede a trebuit să plece apoi neagra limuzină nemțească. 

 

O să fie îndeajuns lumină și apă? Mai este nevoie de mii de stejari grațioși pentru a nu pierde speranța. Pentru a îi putea da mai departe oamenilor și țării, țară care pășește împreună cu bandele ei, de cele mai multe ori bande roșii, tari ca un turn de beton, de un narcisism coruptibil. În ianuarie, când strigătul împotriva regimului social liberal se afla în punctul culminant, regimul Grindeanu, care dorea să își făurească parșiv legi  spre acceptarea corupției, atunci a ieșit în stradă, având imaginea de stejar. Johannis, Președintele liberal conservativ, orientat către UE. A fost o parte din mulțimea cea mai mare de protestatari la nivel național, după decembrie 1989.

Spun acoperișurile

Vocile acoperișurilor (1)

Viteze sunt acoperișurile. Viteze, compuse dintr-o multitudine de sute de șindrile mici – așa de vechi și apăsate una într-alta încât uneori, câte un acoperiș vrea să se îndoaie ca un spate obosit. Și totuși rezistă, de mult, de mult, din Evul Mediu, din timpul de după marele incendiu al orașului sau din timpul întemeierii. Peste pereți tociți sau proaspăt pastelați. Deseori, peste placa de protejare a monumentului istoric. Nu rareori, peste ferestre oarbe.

Blănuri de zăpadă sfidează acoperișurile, luni de îngheț, lungi, până în primăvară. Apoi schimbul grabnic de ploaie-soare. Și săptămânile caniculei în vară. Cu ele, păsări, depinde de sezon, și clopote de biserică, perseverente, chiar și sâmbăta după-amiază.

Și deseori cu ele, sau dedesubt, placa de protejare a amonumentului istoric: modestă, rânduită, numeroasă, în mod cert probabil trecută cu vederea, ca acei copii din orfelinat care au calificative bune.

Și alte voci se aud de sub acoperișuri. Care… multe… care…

Multilingvism? Cunoscut de acoperișuri de secole, înainte de existența cuvântului.

RugăCe(-)ai și Întrepătrunderi

Ca, Feea cea bună, îți mulțumesc.

Poză: Bună Ziua Brașov, 17.5.17

Să nu uităm de cunoștiința ta, ceaiul.

Mulțumesc publicului pentru interesul călduros oferit lecturii. Mulțumesc pentru muzica ce s-a potrivit perfect.

Mulțumesc pentru interesul acordat conferinței de presă; nu numai mediilor locale germane, ci și celor în limba română. Ziarul Bună Ziua Brașov a scris.

Și postul de televiziune Radioteleviziunea Transilvania (rtt Brașov)Radioteleviziunea Transilvania (rtt Brasov) a difuzat; și în plus, își lansează jurnalele de știri pe Youtube:

(despre cronicarul orașului de la minutul 6:25 până la 10:12)

Printre altele a fost explicat presei curioase, faptul că titlul de cronicar al orașului nu reprezintă postul cuiva, care uitându-se la porțile înalte ale curților din oraș, va îndeplini din punct de vedere științific și istoric, adevăratul sens al cuvântului cronicar. Iar în rest?

La ideea de a fi zilnic impresionați de munții din apropiere, brașovenii, mai degrabă zâmbesc. Însă, liberă și nestingherită, cronicarul, a omis să amintească o altă impresie intensă despre oraș, cea dintâi: cât de mult acesta, este chiar el însuși, un oraș. Plin cu tradiții și case istorice lipite una de alta. Dar și plin de viață și urbanism creativ.

O filmare a Brașovului, în care ambele părți apar simbolic, unite …

Aici deci, CaFee, pentru tine, și o rugăciune.