Spun acoperișurile

Vocile acoperișurilor (1)

Viteze sunt acoperișurile. Viteze, compuse dintr-o multitudine de sute de șindrile mici – așa de vechi și apăsate una într-alta încât uneori, câte un acoperiș vrea să se îndoaie ca un spate obosit. Și totuși rezistă, de mult, de mult, din Evul Mediu, din timpul de după marele incendiu al orașului sau din timpul întemeierii. Peste pereți tociți sau proaspăt pastelați. Deseori, peste placa de protejare a monumentului istoric. Nu rareori, peste ferestre oarbe.

Blănuri de zăpadă sfidează acoperișurile, luni de îngheț, lungi, până în primăvară. Apoi schimbul grabnic de ploaie-soare. Și săptămânile caniculei în vară. Cu ele, păsări, depinde de sezon, și clopote de biserică, perseverente, chiar și sâmbăta după-amiază.

Și deseori cu ele, sau dedesubt, placa de protejare a amonumentului istoric: modestă, rânduită, numeroasă, în mod cert probabil trecută cu vederea, ca acei copii din orfelinat care au calificative bune.

Și alte voci se aud de sub acoperișuri. Care… multe… care…

Multilingvism? Cunoscut de acoperișuri de secole, înainte de existența cuvântului.

RugăCe(-)ai și Întrepătrunderi

Ca, Feea cea bună, îți mulțumesc.

Poză: Bună Ziua Brașov, 17.5.17

Să nu uităm de cunoștiința ta, ceaiul.

Mulțumesc publicului pentru interesul călduros oferit lecturii. Mulțumesc pentru muzica ce s-a potrivit perfect.

Mulțumesc pentru interesul acordat conferinței de presă; nu numai mediilor locale germane, ci și celor în limba română. Ziarul Bună Ziua Brașov a scris.

Și postul de televiziune Radioteleviziunea Transilvania (rtt Brașov)Radioteleviziunea Transilvania (rtt Brasov) a difuzat; și în plus, își lansează jurnalele de știri pe Youtube:

(despre cronicarul orașului de la minutul 6:25 până la 10:12)

Printre altele a fost explicat presei curioase, faptul că titlul de cronicar al orașului nu reprezintă postul cuiva, care uitându-se la porțile înalte ale curților din oraș, va îndeplini din punct de vedere științific și istoric, adevăratul sens al cuvântului cronicar. Iar în rest?

La ideea de a fi zilnic impresionați de munții din apropiere, brașovenii, mai degrabă zâmbesc. Însă, liberă și nestingherită, cronicarul, a omis să amintească o altă impresie intensă despre oraș, cea dintâi: cât de mult acesta, este chiar el însuși, un oraș. Plin cu tradiții și case istorice lipite una de alta. Dar și plin de viață și urbanism creativ.

O filmare a Brașovului, în care ambele părți apar simbolic, unite …

Aici deci, CaFee, pentru tine, și o rugăciune.

Ca, feea cea bună

Oricum, cu adevărt oficial, un croniar al orașului va începe să existe abia pe parcursul zilei de astăzi. Începând cu ora 11 printr-o conferință de presă și de la ora 17 printr-o lectură literară.

KaFeea, Zâna, fie cu ea și cu voi.
O ZânăFee bună, precis.




C  Çağrı Tașkın (TR), filmat în cafeneaua tipografia, Brașov, în 14.5.17

Pavaj

Este necesar să spunem că toate pozele din jurnalul de cronicar (dacă nu-i spunem altfel) sunt făcute de aceeași mână și de pe același pavaj orășenesc?

De pe cel care este mai puțin denivelat decât poate părea. De pe unul ce cunoaște rădăcini puternice și coroane semețe dar și ramuri retezate. (Stema, se știe.) 

Unele sunt cu susul în jos, sau numai par așa.

Perspective, unghiuri, curți și drumuri nenumărate.

A se orienta, în primul rând. Ceea ce se vrea. A aduna, a învăța. Pentru ca apoi, roadele (literare) muncii să fie coapte, să înfățișeze consistență și caracter, pe lângă culori interesante.

Mannamia

Cu plăcere? Sau nu. Să vorbești despre vreme e pf-, vai, să te ușurezi. Nimeni nu e mândru de asta dar totuși... nu se poate fără. Și în niciun caz într-o duminică, ce se află până la urechi în apă. De aceea: curaj

Nr. 1

Unealta potrivită – are mai mult sens decât florile. Dacă până și viermele e de această părere … 

Nr. 2  

Nr. 3

& 4

Muzică și flori pentru mame! Nu numai în inima României, Transilvania și în curtea Bisericii Bartolomeu.

De fapt, unde?

Unde, eh (Marko)?

Porți înalte, utilaje agricole, service, dispozitive, unde?

În mijlocul României (destul de exact).

Chiar dacă asta nu pare să fie întotdeaunda clar.

Sau totuși? 

Acum aici, ue aici (Partea a II-a)

Poate s-au scuturat în noapte, munții din vecinătate. În orice caz, norii, ce le atârnau în jurul frunții, nu mai sunt. Au dispărut, ieri aproape și azi, de tot.
Dar odată tot mai trebuie să privim înapoi, spre alaltăieri, când cerul și munții mai purtau încă enorma perucă de un gri umed...

...de fapt, franjurile norilor te înveșmântă. Arată timid, sfios sau dramatic, că munții nu aparțin orașului Hollywood. În ciuda înălțimilor înverzite și scrisului alb. ( Care sigur își va dezvălui propriul spectacol mai târziu. De data aceasta, numai ca actor secundar, în vârf, în dreapta.)  

Și oare de cine s-au ascuns munții alaltăieri?
Credeau că un leș ar fi înfășurat într-un covor?

Cu toate acestea, a trebuit să încapă doar o cădere de apă într-un rucsac. O cascadă înfășurândă cu stele galbene: steagul, care atârna înainte de balustrada Casei Sfatului, de Ziua Europei. Foarte european, îmbibat și greu.

Unde se găsește loc, pentru a întinde la uscat, unul dintre cele mai mari steaguri din lume?

   

Când afară totul este incredibil de ud. - Într-o biserică! Într-una, care este atât de demnă, încât multe sobe ar trebui să îi ofere căldură.
Bartolomae, cea mai veche biserică a vechiului oraș „de sub Tâmpa“.

Așadar covor sub covoare. (Și acestea o să mai aibă cu siguranță un mare spectacol.)
Acoperământ ud. Here, Now.

Ocrotit de preaînalt, poate.